Chobra

  Șarpele (Serpentes) este un subordin din clasa reptilelor fără picioare. Câteva specii de șerpi sunt veninoase și toți șerpii sunt carnivori.
  Șerpii, cunoscuți și sub numele de ofidieni, sunt reptile cu solzi a căror principală caracteristică este mobilitatea unică a oaselor faciale, forma lungă a corpului și lipsa membrelor. Capul, trunchiul și coada sunt acoperite de solzi duri. Partea caracteristică a scheletului unui șarpe este craniul: articulațiile maxilarelor au un ligament extrem de elastic, ceea ce le conferă o mobilitate extraordinară. Astfel se explică de ce șarpele își poate mișca gura în toate direcțiile și o poate deschide extrem de larg, reușind să înghită o pradă mult mai mare decât propriul său cap. Dinții îl ajută să muște și să fixeze prada, dar nu pot mesteca, prin urmare șarpele trebuie să își înghită prada întreagă. Șerpii urcă și coboară printre crengi, se cațără, înoată și se scufundă cu o agilitate extraordinară, tocmai datorită excepționalei mobilități a coastelor și vertebrelor. Serpii au aspecte foarte diferite și s-au adaptat astfel încât trăiesc în aproape orice nișă ecologică, excepție făcând doar regiunile polare. Majoritatea celor aproximativ 3 000 de specii de șerpi sunt neveninoase și își folosesc colții îndreptați către înapoi pentru a apuca și fixa prada. . Deși mici la număr, șerpii veninoși sunt și ei răspândiți în întreaga lume, cu precădere în regiunile tropicale, și sunt echipați cu colți special adaptați, pe care îi folosesc pentru a injecta veninul în pradă.

Șerpii se găsesc în absolut orice tip de mediu, de la cele mai uscate și mai aride deșerturi până la cele mai umede păduri tropicale. Sunt în special răspândite în regiunile tropicale și subtropicale din Africa, Asia, Australia și cele două Americi, pentru că aici temperaturile sunt mai ridicate și există o mare diversitate de specii cu care se pot hrăni. Multe specii de șerpi trăiesc in arbori, dar altele preferă să trăiască pe sol, în mlaștini sau în câmp deschis. Există șerpi marini care își petrec aproape toată viața în largul oceanului. Cum reptilele au nevoie de căldura mediului, aria de răspândire a acestora este limitată de temperatură și ele sunt din ce în ce mai puțin răspândite pe măsură ce ne apropiem de poli. Chiar și în zonele cu ierni grele și perioade îndelungate de frig, există însă multe specii de reptile, care rezistă datorită capacității de hibernare. Spre deosebire de multe alte animale terestre, care produc căldura vitală a corpului din energia pe care și-o iau din alimente, reptilele nu își pot genera propria căldură corporală. Ele sunt animale care se bazează pe căldura mediului înconjurător pentru a-și menține temperatura corpului la parametri constanți. Multe specii își petrec intervale lungi de timp făcând băi de soare, adesea aplatizându-și corpul, pentru a putea crește suprafața care este încălzită de soare. Ca urmare, reptilele își pot menține metabolismul la un nivel mult mai scăzut.

Capra Neagra

Capra neagră  este un animal care face parte din familia Bovidae, subfamilia Caprinae. Ea este răspândită în regiunile muntoase din Europa și Asia Mică.
Animalul are o înălțime între 110 si 130 cm, are o coadă scurtă (maximum 8 cm), având înălțimea la greabăn de 75 cm, cântărind între 30 și 50 de kg. Are un corp relativ scund, picioare musculoase cu copită despicată, un gât relativ lung terminat cu un cap scurt prevăzut la ambele sexe cu două coarne inelate și încovoiate spre îndărăt. In spatele coarnelor se găsesc două glande care secretă în perioada de împerechere un lichid cleios cu miros neplăcut. In timpul verii capra neagră are o culoare spălăcită brun-roșcată, partea inferioară a corpului fiind alb gălbui, având pe spate o dungă neagră. Iarna culoarea caprei este brun închis, brun ngricios, fiind alb pe abdomen și picioare, capul fiind de culoare albă-gălbuie, pe creștet având o dungă de culoare închisă.
Animalul trăiește în grupuri de 15 - 30 de capre formate din capre tinere și femele. Această structură socială se schimbă în funcție de anotimp. Vara un animal stă tot timpul de pază pentru a da la timp în caz de primejdie semnalul de alarmă. Iarna această supraveghere este mai puțin severă, grupurile conduse de un țap, putându-se amesteca între ele. In luna noiembrie este perioada de împerechere, ca la sfârșitul lunii mai să fie primele fătări de iezi care țin până la începutul lui iunie. Perioada de gestație la caprele negre durează 6 luni, iezii devin maturi la vârsta de trei ani, iar o capră neagră poate trăi între 15 și 20 de ani. Hrana lor constă din măceșe alpine, muguri și vlăstari de foiase sau conifere, frunze de plante diferite, iarna caprele consumă mușchi sau licheni. Pericolele la care sunt expuse caprele negre sunt căderile de stânci, animalele de pradă ca râsul, lupul, ursul, vulturul și aici se poate aminti și vânătorile organizate de om.

Pasarea Dodo

Pasărea Dodo a trăit de-a lungul mileniilor pe insulele Réunion și Mauritius din Oceanul Indian. La numai două sute de ani de la venirea omului în această regiune, păsările au dispărut. Pasărea Dodo cu aspectul său neobișnuit este una din cele mai cunoscute specii dispărute. Engleza uzuală a preluat numele acestui animal în expresia: "mort, ca o pasăre Dodo".

Mascul vazut de aproape (CONDOR ADIN)

Condorul adin este o pasare excelent de frumoasa si este una dintre cele mai mari pasari din lume (zburatoare)

Imagini cu Condor andin

Condorul andin

Condorul andin (Vultur gryphus) este o specie de păsări din familia condorilor americani, unicul reprezentant al genului monotipic Vultur. Este răspândit în munții Anzi și pe coasta vestică a Americii de Sud. Are cele mai mari dimensiuni dintre toate păsările din emisfera vestică. Pasărea are un penaj negru-strălucitor, cu un „guler” alb în jurul gâtului și cu margini pufoase, albe, ale aripilor, evidențiate la masculi. Pe cap și pe cea mai mare parte a gâtului, penele aproape lipsesc, iar pielea goală din aceste locuri capătă nuanțe de la pale-roze până la roșii-cafenii, în dependență de starea emoțională a condorului. Masculii au „cercei” la gât și o creastă roșie-întunecată, destul de mare. Unii dispun și de o excrescență în zona ciocului. Femelele sunt mai mari decât masculii, lucru întâlnit des la păsările carnivore. Condorul andin se hrănește mai mult cu hoituri de animale, mai ales mari, cum ar fi cerbii, guanaco sau vitele mari cornute. Atinge maturitatea sexuală la vârsta de 5–6 ani și se cuibăresc la altitudinea de 3.000–5.000 m deasupra nivelului mării, de regulă pe pante abrupte și greu accesibile. Femela depune 1–2 ouă. Acest unic reprezentant al genului Vultur este una dintre cele mai longevive păsări, putând atinge vârsta de 50 de ani. Condorul andin este simbolul național al mai multor țări din America Latină: Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru, și joacă un rol important în cultura popoarelor din Anzi. Cu toate acestea, în secolul al XX-lea populația condorilor s-a micșorat esențial, motiv pentru care specia a fost inclusă în Cartea Roșie drept specie cu risc scăzut de dispariție (categorie NT). Principalii factori care au dus la scăderea numărului de condori sunt cei antropici. Omul a schimbat ecosisteme întregi, populate de condori, și a practicat excesiv vânătoarea animalelor ierbivore, otrăvindu-le carnea, astfel prejudiciind și condorii. În plus, mult timp condorii andini erau uciși voluntar din cauza clasificării loc ca animale dăunătoare industriei zootehnice. În zilele noastre, o serie de state ale Americii de Sud au adoptat programe de ocrotire, creștere și îngrijire a condorilor andini în parcuri zoologice pentru a-i elibera ulterior în sălbăticie.